Ce se va întâmpla cu fostul sediu central al „Securității” din Berlin. „Camerele vor fi folosite pentru ceva semnificativ”

Publicat: 23/11/2015, 09:09

Aproximativ 500 de persoane, majoritatea din Siria, Irak și Afganistan, au fost cazate începând de vineri în aripa spionajului extern a fostului sediu impozant al Ministerului pentru Securitatea Statului, potrivit Berliner Zeitung. Până la 900 de persoane urmează să fie găzduite aici, temporar.

„Camerele vor fi folosite, în sfârșit, pentru ceva semnificativ”, a declarat Ruediger Kunz, un purtător de cuvânt al Crucii Roșii Germane (DRK), citat de ziar.

Agenția pentru servicii sociale a Berlinului nu a putut fi contactată, duminică, de AFP.

Imobilul de birouri era odinioară fieful legendarului șef de rețea de spionaj Markus Wolf.

Supranumit „Omul fără față”, deoarece serviciile occidentale de informații nu au avut mult timp nici măcar fotografia sa, Wolf a condus timp aproape trei decenii una dintre cele mai temute rețee de spionaj din lume.

O legendă încă din timpul vieții, Wolf a condus cu succes peste 4.000 de spioni din spatele Cortinei de Fier, în timpul mandatului său, în perioada 1958-1987, infiltrând adânc nenumărate „cârtițe” în administrația guvernamentală vest-germană.

Aripa lui Wolf a fost folosită de către compania națională feroviară Deutsche Bahn în anii ’90, dar era pustie de câțiva ani, potrivit Tagesspiegel.

Până la șase persoane urmează să doarmă, în paturi suprapuse, în fiecare birou din această aripă, unde azilanții pot petrece trei luni, înainte să fie cazați mai mult sau mai puțin permanent.

Sediul principal al Stasi, în care enorma agenție păstra un număr vast de dosare despre cetățeni est-germani, va rămâne muzeu, potrivit Berliner Zeitung.

Aproximativ 7.000 de angajați Stasi lucrau în complexul tentacular din cartierul Lichtenberg, care a fost luat cu asalt de către manifestanți în săptămânile de după căderea Zidului Berlinului, în 1989, pentru a opri personalul să distrugă dosarele.

Autoritățile germane se străduiesc să găsească paturi pentru până la un milion de solicitanți de azil, așteptați în țară doar anul acesta.

Emblematicul Aeroport Tempelhof, construit de către naziști, devenit ulterior scena Berlin Airlift, a fost transformat de asemenea, în octombrie, în adăpost temporar.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Ce sancțiune a primit un şofer din Vâlcea după ce şi-a împodobit BMW-ul cu luminițe
Gabriel Cotabiță a murit cu o mare durere în suflet! Se plângea soției sale că...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Cum ar vota românii cu pregătire superioară la alegerile prezidențiale. Diaspora, marea necunoscutǎ. Surprizele studiului...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
O tânără care a făcut un test ADN ca să afle care este istoria familiei...
Cauza morții lui Gabriel Cotabiță. Ce s-a întâmplat cu artistul de 69 de ani
Cauza MORȚII lui Gabriel Cotabiță! Solistul s-a chinuit ENORM în ultimele clipe de viață
Haos pe șosele, trafic paralizat și viscol în jumătate de ţară. Zona în care zăpada...
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Întrebare de ȘCOALĂ: Câte LATURI are Marea Piramidă din Giza?
Şoferii cu permis categoria B care dau iar examen. Regula care nu ii lasă să...
Ultima etapă. Pensionarii care mai au patru luni la dispoziție pentru a-și rezolva dosarele
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Misiunea spațială Hera a primit un asistent AI „prietenos”